În data de 27 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat Decizia nr. 391, în recurs în interesul legii (Hotărâre prealabilă – HP), cu scopul de a clarifica aspecte esențiale privind prescripția răspunderii penale în contextul redeschiderii proceselor penale.
Această decizie răspunde unor probleme juridice complexe și stabilește o interpretare obligatorie pentru instanțele naționale referitoare la calculul termenului de prescripție, efectele suspendării cursului prescripției și limitele reluării urmăririi penale. Hotărârea este deosebit de relevantă pentru practicienii dreptului penal și pentru instanțele care soluționează cauze în care redeschiderea procesului penal poate influența răspunderea penală.
Prin Decizia nr. 391/27.10.2025 (minuta disponibilă la https://www.iccj.ro/2025/10/27/minuta-deciziei-nr-391-din-27-octombrie-2025/), ÎCCJ a stabilit clar că efectele prescripției răspunderii penale se mențin independente de eventualele proceduri de reluare a procesului penal. Astfel, nici redeschiderea cauzei, nici reluarea urmăririi penale nu pot determina anularea, suspendarea sau reactualizarea termenului de prescripție anterior împlinit.
Suspendarea cursului prescripției între condamnarea definitivă și redeschiderea procesului penal
Unul dintre aspectele centrale analizate de ÎCCJ privește suspendarea cursului prescripției între momentul condamnării definitive și cel al redeschiderii procesului penal. Conform deciziei, perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii inițiale de condamnare și data efectivă a redeschiderii procesului nu se ia în calcul la stabilirea termenului de prescripție. În această perioadă, cursul prescripției este suspendat, iar redeschiderea urmăririi penale nu influențează termenul inițial de prescripție.
Fundamentarea juridică
ÎCCJ subliniază că perioada de stabilitate a unei hotărâri definitive se separă net de cea a redeschiderii procesului. În intervalul în care hotărârea definitivă produce efecte juridice, prescripția răspunderii penale nu poate curge, deoarece nu există cauze procedurale pendinte care să permită reluarea urmăririi penale.
Această abordare protejează securitatea juridică și drepturile fundamentale ale inculpatului, prevenind situațiile în care acesta ar putea fi supus unui risc nejustificat de reluare a urmăririi penale după ce termenul de prescripție ar fi considerat suspendat abuziv.
Exemplu ipotetic – perspectivă doctrinară
Să presupunem că o persoană a fost condamnată definitiv în anul 2018, pentru o infracțiune pentru care termenul general de prescripție era de 8 ani. În ipoteza redeschiderii procesului penal în anul 2023, perioada temporală cuprinsă între momentul pronunțării hotărârii definitive și reluarea urmăririi penale nu se ia în calcul la determinarea termenului de prescripție. Astfel, redeschiderea procedurii nu generează o „reactualizare” a prescripției, ci aceasta își reia cursul exclusiv pentru intervalul rămas neconsumat din termenul inițial.
Din perspectivă doctrinară, acest scenariu evidențiază caracterul absolut și limitativ al prescripției: ea funcționează ca o barieră juridică care nu poate fi eludată prin simpla reluare a procedurilor penale. Perioada de suspendare dintre condamnarea definitivă și redeschidere protejează securitatea juridică a inculpatului și asigură că răspunderea penală nu poate fi prelungită artificial, respectând atât principiul legalității, cât și echilibrul între interesul statului de a sancționa faptele penale și drepturile fundamentale ale persoanei vizate.
Efectele prescripției generale în ipoteza redeschiderii procesului penal – perspectivă doctrinară
Decizia nr. 391/27.10.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție oferă o interpretare clară și obligatorie asupra regimului juridic al prescripției răspunderii penale în contextul redeschiderii proceselor penale, cu accent asupra situației în care termenul general de prescripție fusese deja consumat anterior inițierii noilor proceduri. În această ipoteză, redeschiderea procesului penal nu poate fi conceptualizată ca o cauză de reluare a cursului prescripției, iar reluarea urmăririi penale rămâne fără efecte juridice asupra răspunderii penale deja stinse prin intervenția prescripției.
Această soluție doctrinară evidențiază caracterul definitiv, ireversibil și absolut al prescripției odată împlinite termenele prevăzute de lege, consolidând astfel principiul securității juridice și al previzibilității situației juridice a persoanei vătămate sau inculpate. Din perspectiva teoriei dreptului penal, prescripția funcționează nu doar ca mecanism procedural, ci și ca instrument de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, prevenind extinderea nejustificată a răspunderii penale prin manevre procedurale care ar putea simula o „reactualizare” a termenului.
În esență, decizia ÎCCJ reafirmă că prescripția constituie un drept absolut al persoanei, independent de eventualele proceduri de redeschidere a cauzei. Redeschiderea procesului penal nu generează o nouă bază temporală pentru curgerea prescripției și nu poate reactiva răspunderea penală deja stinsă. Această abordare reafirmă principiul legalității și echilibrul între interesele statului de a urmări și sancționa infracțiunile și drepturile fundamentale ale inculpatului, prevenind eventualele abuzuri și garantând certitudinea juridică în materia răspunderii penale.
Fundamentul legal
ÎCCJ susține această soluție pe principiul legii penale mai favorabile (art. 5 Cod penal) și pe deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, care au declarat neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal referitoare la întreruperea cursului prescripției prin acte de procedură.
Astfel, efectele prescripției răspunderii penale nu pot fi eliminate sau amânate prin redeschiderea procesului penal. Reluarea urmăririi penale nu poate crea un „nou început” al prescripției și nu poate prelungi artificial răspunderea penală a inculpatului. Această regulă asigură securitatea juridică și previzibilitatea situației juridice, respectând principiul legii penale mai favorabile și jurisprudența Curții Constituționale.
Exemplu ipotetic 2 – perspectivă doctrinară
Să presupunem o cauză penală pentru care termenul general de prescripție de 10 ani s-a împlinit în anul 2020. În ipoteza redeschiderii procesului penal în anul 2025, reluarea urmăririi penale nu produce efecte juridice asupra răspunderii penale, întrucât prescripția reprezintă un mecanism definitiv de stingere a dreptului statului de a sancționa fapta penală. Astfel, termenul de prescripție, odată expirat, nu poate fi reactualizat sau „repornit” prin simpla inițiere a unor noi proceduri, iar răspunderea penală a persoanei implicate se consideră stinsă în mod irevocabil.
Din perspectiva teoriei dreptului penal, acest exemplu evidențiază principiul stabilității raporturilor juridice și protecția securității juridice a inculpatului: redeschiderea procesului penal nu poate constitui un instrument procedural de prelungire artificială a răspunderii penale și nu poate transforma efectele deja produse ale prescripției într-un termen teoretic sau revizibil. În consecință, orice demers de reluare a urmăririi penale în astfel de condiții se confruntă cu limitele absolute impuse de termenul de prescripție, consolidând principiul legalității și echilibrul între interesele statului și drepturile fundamentale ale individului.
Impactul Deciziei nr. 391/2025 asupra practicii judiciare
Decizia ÎCCJ are un impact major, clarificând aplicarea efectelor prescripției răspunderii penale și limitele redeschiderii procesului penal. Anterior acestei decizii, instanțele aplicau reguli diferite: unele considerau că termenul de prescripție poate curge din nou odată cu reluarea urmăririi penale, altele aplicau principiul încetării răspunderii penale odată ce termenul era împlinit.
Decizia nr. 391/27.10.2025 reafirmă că:
□ Redeschiderea procesului penal nu poate eluda prescripția deja împlinită;
□ Suspendarea cursului prescripției se aplică între condamnarea definitivă și momentul redeschiderii procesului;
□ Calculul termenului de prescripție trebuie să respecte perioadele efective, excluzând intervalele în care procesul nu produce efecte juridice.
Aceasta consolidează securitatea juridică și uniformizează aplicarea legii, reducând incertitudinea în cazurile de reluare a urmăririi penale.
Concluzii
Decizia ÎCCJ nr. 391/27.10.2025, obligatorie de la publicarea în Monitorul Oficial conform art. 477 alin. (3) Cod procedură penală, reprezintă un reper esențial pentru instanțele naționale. Principalele concluzii sunt:
□ Redeschiderea procesului penal nu generează un nou termen de prescripție dacă acesta a fost deja epuizat;
□ Perioada dintre condamnarea definitivă și redeschiderea urmăririi penale se consideră suspendată pentru calculul termenului de prescripție;
□ Termenul general de prescripție, odată împlinit, nu poate fi reactualizat prin redeschiderea procesului penal;
□ Decizia asigură uniformitatea practicii judiciare și protecția drepturilor fundamentale ale persoanei;
□ Instanțele trebuie să aplice principiul securității juridice și al legii penale mai favorabile, evitând interpretările divergente privind calculul termenului de prescripție.
Prin această hotărâre, ÎCCJ reafirmă că efectele prescripției răspunderii penale trebuie respectate integral, chiar și în ipoteza redeschiderii procesului penal sau a reluării urmăririi penale, garantând echilibrul între interesele justiției și drepturile fundamentale ale persoanei.
